Mats Hummels ratează EURO 2024! Julian Nagelsmann l-a lăsat în afara lotului Germaniei

Mats Hummels
Selecționerul echipei de fotbal a Germaniei, Julian Nagelsmann, a anunțat un lot provizoriu de 27 de jucători pentru EURO 2024.
Hummels, Goretzka și Gnabry vor lipsi de la EURO 2024
El i-a oprit pe „veteranii” Toni Kroos și Thomas Muller, dar nu și fundașul Mats Hummels. Era de așteptat ca Hummels, care s-a calificat cu Borussia Dortmund în finala Ligii Campionilor, să nu figureze pe lista anunțată joi, la fel ca și mijlocașul Leon Goretzka și aripa Serge Gnabry (accidentat), ambii de la Bayern Munchen.
Kroos revenise la Nationalmannschaft în martie, la trei ani după retragerea sa internațională.
Federația Germană de Fotbal (DFB) anunțase deja 18 nume într-o manieră neconvențională, în cursul săptămânii, prin presă, social media, influenceri, celebrități TV, o galerie de artă, prin compania Lufthansa, la un concert și chiar prin proprietarul unui magazin de doner kebab, înainte ca Nagelsmann să comunice lotul integral.
Doar 12 jucători care s-au aflat în lotul pentru Cupa Mondială din 2022 se regăsesc și între cei nominalizați pentru turneul final care va avea loc în Germania între 14 iunie și 14 iulie.
Lotul oficial va trebui anunțat până pe 7 iunie, limita maximă fiind de 26 de jucători. Germania va evolua la EURO 2024 într-o grupă cu Scoția, Ungaria și Elveția.
Lotul anunțat de Julian Nagelsmann:
Portari: Oliver Baumann (TSG Hoffenheim), Manuel Neuer (Bayern Munchen), Alexander Nubel (VfB Stuttgart), Marc-André ter Stegen (FC Barcelona);
Fundași: Waldemar Anton (VfB Stuttgart), Benjamin Henrichs (RB Leipzig), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Robin Koch (Eintracht Frankfurt), Maximilian Mittelstaedt (VfB Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rudiger (Real Madrid), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen);
Mijlocași: Robert Andrich (Bayer Leverkusen), Chris Fuhrich (VfB Stuttgart), Pascal Gross (Brighton), Ilkay Gundogan (FC Barcelona), Toni Kroos (Real Madrid), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Leroy Sane (Bayern Munchen), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen);
Atacanți: Maximilian Beier (TSG Hoffenheim), Niclas Fullkrug (Borussia Dortmund), Kai Havertz (Arsenal), Thomas Muller (Bayern Munchen), Deniz Undav (VfB Stuttgart).
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























