Matthijs de Ligt, unul dintre cei mai în vogă fundași europeni, ar fi ajuns la un acord cu formația engleză Manchester United, anunță footmercato.net.
Matthijs de Ligt și-a dat acordul! Unde va juca fundașul olandez din sezonul viitor
Suma menționată de sursa citată se învârte undeva în jur de 45 milioane de euro. În momentul de față, cota de piață estimată de site-urile de specialitate pentru stopperul neerlandez este de 65 milioane euro.
La doi ani de când a semnat cu nemții, timp în care și-a trecut în cont 73 de apariții și a reușit să marcheze cinci goluri, fundașul este pe cale să își schimbe iarăși clubul.
Produs de Ajax Amsterdam, fundașul central neerlandez a evoluat pentru reprezentativele U17, U19 și U21 ale lui "lăncierilor", ca în 2017 să pășească la nivel de seniori pentru trupa din Amsterdam, unde a fost antrenat chiar de tehnicianul "diavolilor roșii", Erik ten Hag.
La naționala Țărilor de Jos, Matthijs de Ligt și-a făcut debutul în martie 2017, la 17 ani și șapte luni. De atunci, stoperul a fost convocat de 45 de ori și, mai mult, a reușit să marcheze și două goluri.