Olandezul Memphis Depay a declarat, înaintea confruntării de marți cu România, din optimile de finală ale Campionatului European, că naționala Țărilor de Jos nu poate decât să-și îmbunătățească jocul după faza grupelor.
Depay speră ca Olanda să-și îmbunătățească jocul
Naționala României va întâlni echipa Țărilor de Jos, marți, în optimile de finală ale Euro 2024, de la ora 19.00, la Munchen.
„Împotriva Austriei (înfrângere cu 2-3), cred că a fost cel mai bun meci al meu la acest turneu. Dacă marchezi un gol, ai avut un meci bun. Desigur, trebuie să facem mai mult, dar eu personal am fost mulțumit de mine la ultimul meci.
Mi-am câștigat duelurile. Nu am avut multe șuturi. A fost un meci dificil pentru noi ca echipă. Este dificil la cel mai înalt nivel și poți simți asta. Dar cred că nu putem decât să ne îmbunătățim jocul de aici”, a spus Depay.