Fotbal Extern· 1 min citire

Mendy, fotbalist la Manchester City, urmează să afle decizia instanței pentru fapte grave

Benjamin Mendy (Manchester City). Foto:) Profimedia

Benjamin Mendy (Manchester City). Foto:) Profimedia

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 10 iul. 2023, 11:01

Cel de-al doilea proces al lui Benjamin Mendy intră luni în faza finală la Chester Crown Court, odată cu audierea fundașului francez.

Procesul se referă la două infracțiuni sexuale - tentativă de viol și viol, care ar fi avut loc la domiciliul său în 2018 și, respectiv, 2020 - de care rămâne acuzat în Anglia. Mendy ar trebui să fie audiat mai întâi de procurorul Benjamin Aina.

Acesta din urmă a fost până acum mai puțin ofensiv în declarațiile sale decât predecesorul său în primul proces, Timothy Cray, care l-a descris pe campionul mondial din 2018 drept un "prădător".

Dar, chiar dacă a fost prudent, Aina, prin analiza sa meticuloasă a diferitelor mărturii care au împânzit audierea, a subliniat în mod constant coerența relatărilor celor două denunțătoare, scrie AFP.

În vârstă de 28 de ani, fotbalistul suspendat de mai mult de un an de Manchester City era judecat din august 2022 la tribunalul din Chester. Acuzat de șapte violuri, o tentativă de viol și o agresiune sexuală, el risca o condamnare la închisoare pe viață. El a fost achitat de șase violuri și o agresiune sexuală, de către un juriu, la finalul unui proces în Marea Britanie, în ianuarie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News