„Voi face totul ca să fiu pregătit la EURO 2024”, a declarat mijlocașul Kevin De Bruyne, unul dintre cei mai importanți fotbaliștii ai naționalei Belgiei.
De Bruyne a reușit în acest an 4 goluri și 10 pase decisive
De Bruyne a ajutat-o pe Manchester City să câștige pentru al patrulea an consecutiv Premier League. City poate reuși sâmbătă eventul, urmând s-o întâlnească pe Manchester United în finala Cupei Angliei.
„Vom sărbători puțin acest titlu, apoi vom încerca să câștigăm Cupa Angliei. După aceea, voi face totul ca să fiu pregătit pentru Euro și vom vedea ce se va întâmpla”, a spus mijlocașul lui City.
Absent multă vreme la începutul stagiunii, De Bruyne a revenit în forță din ianuarie, reușind 4 goluri și 10 pase decisive în 17 meciuri de campionat. „Sunt foarte mulțumit de cum a decurs sezonul. Știți, nu e plăcut să fii accidentat. Până la urmă, sunt mulțumit că am revenit la un nivel bun”, a spus fotbalistul.
În altă ordine de idei, fostul mare atacant francez Thierry Henry, care a făcut parte din stafful naționalei Belgiei, a afirmat că „De Bruyne va fi fără îndoială considerat cel mai mare mijlocaș din toate timpurile” la finalul carierei.
„Creierul lui este fără egal. Am jucat cu Xavi, care era mai mult decât inteligent, dar felul în care Kevin De Bruyne vede jocul poate fi chiar problematic pentru el pentru că uneori... vede prea multe. Este capabil să vadă un gol când portarul are încă mingea în mână, iar când nu se întâmplă asta, se poate enerva. Este un perfecționist. Iar când se întâlnesc doi perfecționiști ca el și Pep Guardiola, iată ce iese”, a spus Henry la TNT Sports.