Jurgen Klopp, managerul lui Liverpool, a dorit să le transmită un mesaj subtil celor care l-au dat ca și plecat de pe Anfield în ultima perioadă. După ce Liverpool a reușit o victorie istorică în fața celor de la Manchesters United (7-0), Klopp a spus: „Suntem încă prin preajmă!”.
„Toată lumea a jucat foarte bine în această seară, totul a fost perfect. Lucrurile au mers într-o direcție pozitivă. Am pus pe tapet o mostră din lucrurile de care suntem capabili. Nu e vorba doar despre scor, ci și despre performanța noastră. E absolut fabulos ce au reușit jucătorii.
Am jucat un fotbal de cea mai înaltă calitate în fața unei echipe în formă. Partea a doua a început foarte bine și s-a încheiat foarte bine. Ăsta este fotbalul.
A fost un meci foarte spectaculos, cu goluri incredibile. Ce pasă a reșit Robbo (n.r. - Andy Robertson) la primul gol, ce finalizare din partea lui Cody Gakpo! Fără cuvinte! Este un impuls spre direcția corectă. Să știe toată lumea, încă suntem prin preajmă!”, a spus Jurgen Klopp, în dialog cu televiziunile britanice.