Starul Lionel Messi a depășit bariera simbolică de 100 de goluri marcate pentru echipa națională de fotbal a Argentinei, marți seară, cu ocazia meciului amical câștigat cu scorul de 7-0 în fața modestei selecționate a Curacao, disputat pe Estadio Madre de Ciudades din orașul argentinian Santiago del Estero.
Messi a reușit o triplă în prima repriză a acestui joc, în minutele 19, 32 și 36, ajungând la un total de 102 goluri în tricoul naționalei Albiceleste, care și-a continuat cu această ocazie celebrările după cucerirea titlului de campioană mondială în luna decembrie, în Qatar.
Celelalte goluri au fost marcate de Nicolas Gonzalez (22), Enzo Fernandez (34), Angel Di Maria (penalty) și Gonzalo Montiel (86).
În vârstă de 35 de ani, Lionel Messi este al treilea jucător din istoria fotbalului care a depășit bariera de 100 de goluri la selecționata națională, după portughezul Cristiano Ronaldo (122 goluri) și iranianul Ali Daei (109 goluri).
Rangelo Janga, atacantul echipei CFR Cluj, a evoluat timp de 57 de minute pentru Curacao.
Selecționerul argentinian Lionel Scaloni a utilizat în acest meci următorii jucători: Emiliano Martínez (Franco Armani, 79) - Gonzalo Montiel, German Pezzella, Nicolas Otamendi (Juan Foyth, 48), Marcos Acuna - Giovani Lo Celso (Angel Di María, 66), Enzo Fernandez (Exequiel Palacios, 48), Alexis Mac Allister (Rodrigo De Paul, 48) - Lionel Messi, Lautaro Martínez (Paulo Dybala, 66), Nicolas Gonzalez.
Curacao: Eloy Room - Jurien Gaeari, Rhu Endly Martina, Roshon van Eijma, Sherel Floranus - Bradley Kuwas, Vurnon Anita (Kevin Felida, 82), Leandro Bacuna (Elson Hooi,82), Kenji Gorre (Richairo Zivkovic, 57) - Juninho Bacuna - Rangelo Janga (Jeremy Antonisse, 57). Selecționer: Remko Bicentini.