Fotbal Extern· 2 min citire

Messi, după câștigarea Balonului de Aur: Nu cred că fanilor PSG le-ar plăcea să le prezint trofeul

Lionel Messi

Lionel Messi

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 31 oct. 2023, 14:48

Argentinianul Lionel Messi, care a câștigat seara trecută pentru a opta oară Balonul de Aur, a declarat că nu este sigur că fanilor echipei PSG le-ar plăcea ca el să le prezinte trofeul pe Parc des Princes, informează Le Figaro.

„Este întotdeauna special să vii aici, să vii la această gală. Am trăit aici timp de doi ani și mi-am făcut mulți prieteni buni și am amintiri frumoase. Sunt încântat de acest nou trofeu, de această nouă recunoaștere. (...) Nu sunt sigur că fanilor PSG le-ar plăcea ca eu să prezint Balonul de Aur pe Parc des Princes”, a spus Messi zâmbind.

El a menționat că trofeul primit luni este unul special. „Da, bineînțeles, este special, la fel ca acela dinaintea lui, pentru că a venit după ce am reușit cu naționala Argentinei la Copa America, dar acesta este mult mai special pentru că vine după ce am câștigat Cupa Mondială, cel mai dorit trofeu pentru oricine.

Este un vis devenit realitate pentru mine, pentru coechipierii mei, pentru o țară întreagă. Să fim din nou campioni mondiali, cu ceea ce înseamnă și mai ales cu ceea ce înseamnă pentru argentinieni, este special din acest punct de vedere”.

Messi a jucat la PSG în perioada 2021-2023, înainte de a pleca la Inter Miami. El a vorbit după plecarea de la Paris că adaptarea acolo a fost foarte grea pentru el și că nu a fost fericit.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News