Inter Miami, clubul superstarului argentinian Lionel Messi, a confirmat disputarea unui meci amical, pe 1 februarie în Arabia Saudită, împotriva formației Al-Nassr, la care evoluează portughezul Cristiano Ronaldo, informează AFP.
Noul duel, poate ultimul, între cele două legende ale fotbalului era anunțat deja, dar nu și data acestuia, fixată acum pentru 1 februarie, la Riad.
Pe 29 ianuarie, Inter Miami va juca împotriva unei alte echipe saudite, Al-Hial, cele două meciuri amicale ale americanilor urmând să se deruleze în cadrul Riyadh Season Cup.
Al-Hilal este clubul brazilianului Neymar, fost coechipier cu Messi la FC Barcelona și Paris Saint-Germain, însă atacantul paulista nu va juca aproape sigur în amicalul de anul viitor, după o operație efectuată în luna noiembrie, în urma unei rupturi de ligamente încrucișate la genunchi.
Lionel Messi (36 de ani), octuplu câștigător al Balonului de Aur, și Cristiano Ronaldo (38 de ani), care a cucerit la rândul său de cinci ori prestigiosul trofeu acordat celui mai bun fotbalist al planetei, s-au înfruntat direct de 37 de ori pe parcursul carierelor lor, 30 dintre dueluri având loc în El Clasico spaniol, în perioada în care argentinianul juca la FC Barcelona, iar portughezul la Real Madrid.