Fotbal Extern· 2 min citire

Mihăilă, lăudat de antrenorul Parmei după al doilea meci pentru italieni: ,,Singurul lucru pozitiv din meci''

Mihaila parma

Mihaila parma

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 ian. 2021, 08:51

Valentin Mihăilă a jucat al doilea meci pentru Parma, în înfrângerea usturătoare cu Atalanta, scor 0-3, în etapa a 16-a din Serie A. 

Mijlocașul ofensiv adus de la Craiova pentru 8.500.000 de euro, și-a revenit după accidentarea care l-a ținut departe de teren câteva luni, iar în meciul cu Atalanta a fost introdus pe teren în minutul 10, în locul accidentatului Karamoh.

https://twitter.com/1913parmacalcio/status/1346848657392414720

Prestația românului nu a trecut neobservată de italieni, iar primul care a remarcat evoluția bună a lui Mihăilă, în ciuda rezultatului de pe teren, a fost antrenorul Liverani, care ar putea fi demis după ce a obținut doar 2 victorii cu echipa în acest sezon.

,,Referitor la problemele din ofensivă, avem puține soluții. Gervinho are o problemă musculară, iar Karamoh s-a accidentat după câteva minute. Singurul lucru pozitiv a fost prestația lui Mihăilă, care a revenit după câteva luni. Asta este, trebuie să depășim acest moment.'', a remarcat antrenorul Parmei.

Mihaila Parma 2

Mihăilă a fost lăudat și de jurnaliștii italieni, din partea cărora a primit nota 6 pentru evoluția asa din meciul de la Bergamo.

,,Meci bun pentru român, care a arătat personalitate. A fost singurul care a încercat să o pună în pericol pe Atalanta. Driblinguri bune și dă o senzație plăcută.'', au evidențiat aceștia.

După 16 etape disputate, Parma se află pe locul 18 în Serie A, cu 12 puncte adunate.

95 de minute a bifat Mihăilă pentru Parma de când a sosit în Italia.

mihaila-parma-1

Citește și Medicii din România i-au întors spatele lui Cosmin Olăroiu! Antrenorul, dezamăgit după ce i-a ajutat în primăvară

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News