Pentru Mircea Lucescu va fi revenirea pe banca tehnică a naționalei României după o pauză de 38 de ani. Selecționerul a fost prezent la conferința de presă de la Priștina alături de căpitanul Nicolae Stanciu.
Una dintre întrebările adresate lui „Il Luce” a fost referitoare la convocarea lui Ianis Hagi pentru meciurile cu Kosovo și Lituania, în contextul în care mijlocașul nu a jucat deloc la Rangers în acest sezon, fiind trimis la echipa secundă.
Deși spune că unul dintre principiile sale este acela de a convoca doar jucătorii care evoluează constant la echipele de club, Mircea Lucescu aduce în discuție „termenul de valoare” în cazul lui Ianis Hagi.
„Cred că așa se și întâmplă (n.r - ca jucătorii care joacă să fie convocați), dar nu e vorba doar de continuitatea în a juca. Mai există și termenul de valoare. Pe Ianis îl vor toate echipele din România, adică automat ar fi prezent în echipa națională.
Trece printr-un moment mai dificil, ați văzut ce se întâmplă acolo, dar sunt convins că va reuși să treacă peste acest moment. Trebuie să-l ajutăm și pe el și pe cei care suntem în această situație. Ianis s-a antrenat permanent.”, a spus Mircea Lucescu.