PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a câștigat grupa din Conference League și va evolua în optimile de finală ale competiției europene.
"Fantastic ce a reușit Răzvan. Nu atât calificarea cât faptul că a reușit niște rezultate senzaționale pe parcursul acestei competiții, mai ales cele două victorii împotriva lui Eintracht Frankfurt. Acum un an și jumătate, Eintracht Frankfurt a câștigat Europa League, iar acum a bătut Bayern Munchen cu 5-1.
Rezultatul din această grupă a făcut să fie extraordinar de important, apreciat în toată lumea fotbalului european. Fiind în ultimul meci din grupă, mă duc să-l văd, fără fotbal fiind greu să trăiești", a spus Mircea Lucescu, pentru PRO TV.