Fotbal Extern· 3 min citire

Moment de reculegere în memoria lui Reyes, la finala Ligii Campionilor. Reacții emoționante din lumea fotbalului

reyes

reyes

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 iun. 2019, 17:49

UEFA a anunțat că va fi ținut un moment de reculegere în memoria lui Jose Antonio Reyes, înaintea finalei Ligii Campionilor, Tottenham Hotspur – Liverpool, care se va disputa în această seară, de la ora 22:00, la Madrid.

José Antonio Reyes, fost internațional spaniol, a murit astăzi la vârstă de 35 de ani în urma unui accident rutier.

Site-ul UEFA scrie că Reyes a fost singurul jucător care a câștigat 5 trofee Cupa UEFA/Europa League - cu FC Sevilla în 2014, 2015 și 2016 cu Atletico Madrid în 2010 și 2012. 

https://twitter.com/UEFA/status/1134814049257103361

"UEFA și fotbalul european sunt profund întristate de vestea groaznică a morții lui Jose Antonio Reyes. Vreau să exprim sincere condoleanțe către familia lui și cei apropiați pentru această pierdere. A avut o carieră strălucitoare și a câștigat numeroase medalii oriunde a jucat. Sunt șocat și întristat că viața lui a fost întreruptă atât de tragic", a spus președintele UEFA, Aleksander Ceferin.

https://www.instagram.com/p/ByKpBsqiejJ/

Jose Antonio Reyes a fost crescut de FC Sevilla și a mai jucat pentru Arsenal Londra, Real Madrid, Atletico Madrid, Benfica Lisabona, Espanyol Barcelona, Cordoba, Xinjiang Tianshan Leopard și Extremadura.

La echipa națională a Spaniei, fostul mijlocaș a jucat de 21 de ori, marcând patru goluri. A participat la Cupa Mondială din 2006.

Iată doar câteva dintre reacțiile fotbaliștilor care l-au cunoscut pe Jose Antonio Reyes:

Sergio Ramos: "Atâtea momente. Atâtea amintiri. Atâtea râsete. Ai plecat mult prea devreme, dar ne vom aminti mereu de tine, prietene. Odihnește-te în pace, frate".

https://www.instagram.com/p/ByK5rcRinLo/

Thiery Henry: "Sunt devastat de vestea tristă despre Jose Antonio Reyes. Un jucător minunat, un coleg senzațional și un om exceptional. Le urez familiei și prietenilor săi putere continuă și curaj pentru a depăși această perioadă dificilă. Luat mult prea devreme".

https://www.instagram.com/p/ByKngLPF_pu/

Ivan Rakitici: "Fratele meu, doar Dumnezeu știe de ce te-a luat atât de repede de pe această lume. Vei trăi în inima mea pentru restul zilelor. Sunt distrus de durere. Îți mulțumesc pentru că mi-ai oferit multe amintiri frumoase. Te iubește fratele tău blond. Odihnește-te în pace".

https://twitter.com/ivanrakitic/status/1134800830417313793

Thibaut Courtois: "Este foarte greu să accept o astfel de veste. Te-ai preocupat să-mi faci viața mai ușoară, să mă înveți limba și am râs împreună. Ai fost un coleg minunat. O îmbrățișare pentru întreaga ta familie, ne vei lipsi foarte mult, Jose Antonio. Odihnește-te în pace".

https://twitter.com/thibautcourtois/status/1134806678405361665

Sergio Aguero: "Sunt tulburat de moartea lui Jose Antonio Reyes, un prieten și coleg foarte bun, alături de care am trăit momente importante. Durere mare. Condoleanțe și susținerea mea totală pentru familia sa".

https://twitter.com/aguerosergiokun/status/1134795609104408576

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News