Fotbal Extern· 2 min citire

Momente de cumpănă pentru un fost selecționer al României: „Sunt pe drumul cel bun spre vindecare”

Christoph Daum

Christoph Daum

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 25 dec. 2022, 14:23

Selecționer al naționalei de fotbal a României între iulie 2016 și septembrie 2017, Christoph Daum a fost diagnosticat, recent, cu cancer.

„Sunt pe drumul cel bun spre vindecare”, a dezvăluit Christoph Daum

Din fericire, tehnicianul german a dat vești bune în Ajunul Crăciunului. „Sunt pe drumul cel bun spre vindecare”, a scris pe Instagram Daum, la circa două luni după ce a dezvăluit că a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, informează site-ul walfoot.be.

După ce a anunțat în octombrie că suferă de cancer, Daum a primit nenumărate mesaje de susținere. Acum, germanul a postat urări de Crăciun și de Anul Nou pe Instagram și a vorbit și despre tratamentul său împotriva cancerului.

„În același timp, aș dori să exprim sincere mulțumiri pentru nenumăratele cuvinte de încurajare și sprijin din ultimele luni. Mi-au dat putere și încredere și au avut un impact extrem de pozitiv asupra tuturor tratamentelor. Sunt pe drumul cel bun spre vindecare”, a scris Daum.

Chimioterapia a avut un efect pozitiv. „A fost destul de intens, cu doze foarte mari. Din fericire însă, sunt sănătos și am putut să trec peste asta”, a mărturisit germanul.

Daum, în vârstă acum de 69 de ani, a fost selecționerul României între iulie 2016 și septembrie 2017.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News