Un club de fotbal tunisian a anunțat că și-a suspendat activitățile după ce 32 dintre jucători au emigrat ilegal în Europa.
32 de fotbaliști de la Ghardimaou au emigrat în Europa în ultimii 3 ani
În ultimii trei ani, 32 dintre jucătorii clubului au emigrat în Europa. „Am oprit activitățile și ne-am suspendat meciurile”, a declarat președintele clubului Ghardimaou din divizia a patra, Jamil Meftahi, dând vina pe „emigrația clandestină”.
Tunisia traversează o criză economică tot mai prelungită, care i-a împins pe mulți cetățeni să ia măsuri disperate în căutarea unei vieți mai bune în străinătate.
Jucătorii lui Ghardimaou, cu vârste între 17 și 22 de ani, „fie au plecat pe mare, fie au ajuns în Serbia, apoi au trecut ilegal granița în alte țări”, a spus Meftahi, citat de middle-east-online.com.
Cei care se îndreaptă spre granițe provin din zone marginalizate, cum ar fi Ghardimaou, un district rural aflat la granița cu Algeria, dar departe de centrele economice ale Tunisiei.
Meftahi a dat vina pe „lipsa mijloacelor financiare” a jucătorilor pentru plecările lor. „Nu ne putem permite echipament, tricouri sau pantofi, iar jucătorii nu sunt plătiți”, a spus el.
Zone ale coastei tunisiene se află la aproximativ 150 de kilometri de insula italiană Lampedusa, iar mii de oameni (tunisieni și cetățeni ai țărilor din Africa sub-sahariană) au încercat să traverseze Marea Mediterană în acest an.
Ministerul de Interne de la Roma anunță că peste 14.000 de migranți au sosit în Italia de la începutul anului, mult peste cei 5.300 ajunși în aceeași perioadă în 2022 și cei 4.300 din 2021.