Atacantul lui Palmeiras, Endrick, noua speranță a fotbalului brazilian și a echipei naționale a țării sale, a afirmat luni, înaintea meciului de acasă cu Argentina din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, programat marți, că îl preferă pe Cristiano Ronaldo mai degrabă decât pe campionul mondial argentinian Lionel Messi, relatează cotidianul L'Equipe.
"Pentru mine, Pele este regele. Nu există alții. Nimeni nu-l poate egala. Nimeni nu se poate compara cu el. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a existat și că pot avea șansa să-l văd pe video. Am văzut anumite filme cu el, iar tehnologia video ne dă această posibilitate astăzi", a spus Endrick Felipe Moreira de Sousa, considerat cel mai talentat jucător din fotbalul brazilian de la Neymar.
"În privința lui Messi, el este un om fenomenal, așa cum toată lumea știe, un foarte bun jucător. Anul acesta, el este cel mai bun din lume. Cum am spus, vreau să profit de momentul în care voi putea juca împotriva lui, să fiu pe același teren cu el, să pot să-l văd de aproape, pentru că l-am văzut doar în înregistrări", a adăugat jucătorul brazilian.
"Îmi place mult Messi, este un mare jucător, dar eu sunt mai degrabă un fan al lui Cristiano Ronaldo. Am jucat împreună pe consolă video și ne-am întrecut adesea. Dar acum, vreau să-l văd pe Messi de aproape și cred că va fi o experiență minunată", a conchis el.
Endrick a devenit, la 17 ani și 118 zile, al patrulea cel mai tânăr jucător din istorie care îmbracă tricoul primei reprezentative a Braziliei, când l-a înlocuit pe Raphinha în minutul 80 al meciului cu Columbia (1-2), din preliminariile sud-americane ale Cupei Mondiale din 2026.
Născut la Brasilia, Endrick, care din vară va juca la Real Madrid, a devenit cel mai precoce jucător al Braziliei după Ronaldo Nazario în 1994, care și-a făcut debutul la Selecao la 17 ani și 183 de zile.