Calificarea Nigeriei la Cupa Mondială din 2026 este deja serios compromisă, dar Federația Nigeriană de Fotbal (NFF) nu are bani pentru a plăti compensațiile antrenorului său portughez, pe care ar vrea să îl demită, relatează AFP.După două prestații dezamăgitoare în calificările pentru Cupa Mondială, federația nigeriană l-ar demite pe José Peseiro dacă ar avea banii necesari pentru a plăti compensația, susține Nse Essien, un membru al NFF.
"Dacă am avea banii (pentru a-i plăti compensația), am fi pregătiți să îl îndepărtăm din funcție, nu suntem mulțumiți", a declarat Essien, care este membru al comitetului executiv al NFF. "Toată lumea cere ca antrenorul principal să fie demis. Din șase puncte posibile, avem doar două. Este nefericit și suntem într-o situație foarte precară", a continuat Essien.