Naționala Nigeriei și-a găsit selecționer! Tehnicianul a antrenat, în trecut, Rapid

Jose Peseiro
Federația de Fotbal din Nigeria a anunțat că a ajuns la un acord cu fostul antrenor al lui FC Porto și Sporting Lisabona, portughezul Jose Peseiro. Acesta a antrenat Rapid din iunie 2008 până în ianuarie 2009.
Jose Peseiro se află la a doua numire pe banca „super vulturilor”
Tehnicianul care a împlinit 62 de ani pe 4 aprilie a demisionat în august 2021 din funcția de selecționer al Venezuelei din cauza salariilor neplătite, anunță BBC.
Portughezul a fost numit în ianuarie selecționer al Nigeriei și urma să pregătească echipa pentru Cupa Africii pe Națiuni (CAN). Dar, din cauza unor dezacorduri cu privire la clauze contractuale și chestiuni financiare, a renunțat la post.
„Este important să reiterăm că s-a convenit un acord cu domnul Peseiro și el își va semna contractul înainte de amicalul nostru împotriva Mexicului din 28 mai”, a declarat directorul de comunicații al federației nigeriene, Ademola Olajire.
„'Super Eagles' se îndreaptă într-o nouă fază și sosirea unui nou antrenor este foarte importantă pentru acest proces”, a adăugat el.
Jose Peseiro ca fi ajutat de George Finidi și Salisu Yusuf
Fostul internațional nigerian Finidi George va fi primul asistent al lui Peseiro. Portughezul va mai fi ajutat de Salisu Yusuf. Nigeria va juca un amical și cu Ecuador, pe 2 iunie, la New Jersey.
„Super vulturii” vor debuta în preliminariile CAN 2023 în meciul de pe teren propriu cu Sierra Leone, care se va juca pe 9 iunie, fără spectatori. Pe 13 iunie are loc meciul cu Mauritius.
Cel mai important succes al lui Jose Peseiro a venit în sezonul 2004/2005, în primul mandat la Sporting Lisabona. El a ajuns cu echipa în finala Cupei UEFA, dar a demisionat la debutul sezonului următor, după unele rezultate slabe.
În țara natală a mai pregătit FC Porto, Vitoria Guimaraes și Sporting Braga, dar a mai antrenat și în Arabia Saudită, Grecia și Emiratele Arabe Unite. Singura lui experiență în Africa este la echipa egipteană Al Ahli, între 2015 și 2016
Jose Peseiro a antrenat Rapid din iunie 2008 până în ianuarie 2009
El a fost numit antrenor principal la Rapid în iunie 2008, semnând un contract pe 3 ani. A rezistat doar până în august, când giuleștenii au fost eliminați din Cupa UEFA de formația germană WfL Wolfsburg.
A fost reinhstalat în funcție după câteva zile, dar pe 12 ianuarie 2009 și-a reziliat, din nou, contractul.
Ultimul „stranier” care a pregătit nigeria a fost germanul Gernot Rohr. El a preluat naționala în august 2016, a calificat-o la CM 2018 din Rusia și s-a clasat pe locul 3 la CAN 2019.
A fost demis în decembrie 2021, chiar dacă a calificat echipa la CAN și în ultima fază a play-off-ului pentru CM 2022. Rohr este cel mai longeviv antrenor al naționalei Nigeriei.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























