Fotbal Extern· 2 min citire

Neymar a decis la ce echipă va juca în următorii ani

Neymar

Neymar

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 27 iun. 2023, 13:06

Atacantul brazilian Neymar dorește să-și ducă la capăt actualul său contract cu echipa de fotbal Paris Saint-Germain, valabil până în 2027, anunță cotidianul sportiv L'Equipe.

În prezent accidentat, Neymar a fost departe de așteptările conducătorilor și fanilor echipei pariziene în sezonul recent încheiat, iar zvonurile privind posibila sa plecare de pe Parc des Princes s-au intensificat în ultima perioadă.

Marea problemă pentru brazilian o reprezintă însă salariul său uriaș, de patru milioane de euro pe lună, care îi limitează opțiunile în cazul unui eventual transfer, doar "granzii" din Premier League putând suporta o astfel de sumă.

Conform presei sportive internaționale, Chelsea Londra și Newcastle United ar fi interesate de serviciile lui Neymar, însă brazilianul ar prefera să rămână la PSG, chiar dacă bunul său prieten Lionel Messi a decis să părăsească Parisul și să traverseze Oceanul Atlantic pentru a-și continua cariera în Major League Soccer, la Inter Miami.

Posibila plecare a starului francez Kylian Mbappe, dorit de Real Madrid, reprezintă un argument în plus pentru Neymar să rămână pe Parc des Princes, unde ar avea mai multă libertate în ofensivă, în sezonul viitor, iar influența sa în cadrul echipei ar crește.

Nici responsabilii clubului parizian nu mai par atât de dornici să se despartă acum de Neymar, pentru a nu risca să piardă toate cele trei mari vedete din lotul lui PSG în această vară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News