Fotbal Extern· 2 min citire

Neymar, pus la zid pentru petrecerea monstru! "Trofeul idiotul zilei merge la el!"

neymar familie

neymar familie

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 dec. 2020, 13:18

Brazilianul Neymar este ținta oprobiului public după ce s-a aflat că a pus la cale o petrecere monstroasă care va dura cinci zile! Jurnaliștii au aflat detalii despre felul în care a fost organizat Revelionul superstarului de la PSG.

Petrecerea cu 500 de invitați este organizată la Mangaratiba, o stațiune aflată la 500 de kilometri de Rio de Janeiro. Acolo, Neymar are o vilă de 10 milioane de euro, aflată momentan în renovare. Petrecerea are loc la o reședință învecinată, acolo unde Neymar a construit o discotecă subterană, cu pereți antifonați.

Jurnaliștii de la L'Equipe au aflat că invitații au fost rugați să prezinte un test Covid-19 negativ, să poarte mască în interior și să își lase telefoanele mobile la intrare. Așa se explică absența lui Neymar de pe rețelele sociale în ultimele zile.

Chiar și așa, brazilienii s-au simțit indignați de petrecerea care sfidează pandemia într-una din țările cele mai afectate de Covid-19. Brazilia este pe locul 3 în lume între țările cel mai afectate de pandemie, cu aproape 7,5 milioane de infectări și cu peste 190.000 de decese.

"Trofeul idiotul zilei merge la Neymar pentru petrecerea sa de cinci zile!" - a scris pe Twitter avocatul Augusto de Arruda Botelho, specializat în drepturile omului.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News