Nico Williams și Lamine Yamal au avut o vară de neuitat, chiar și după EURO 2024. Cei doi spanioli au ajuns în orașul din sudul Spaniei, Marbella.
Nico Williams și Lamine Yamal au petrecut vacanța împreună
Nu este o noutate faptul că spaniolii au devenit prieteni foarte buni. Chiar și înainte de triumful pe care l-a avut naționala Spaniei la Campionatul European, tinerii erau în relații bune, iar ridicarea trofeului a întărit și mai mult prietenia celor doi.
După finalul turneului final din Germania, cei doi colegi ai primei selecționate a Spaniei au stat o perioadă separați. Nico Williams s-a bucurat de vremea frumoasă din Sardinia, în timp ce Lamine Yamal s-a bronzat pe plajele din Grecia.
Cei doi au decis într-un final să se întâlnească pentru a petrece ceva timp împreună înainte de începerea campionatului. Barcelona va avea primul meci oficial pe 17 august, împotriva Valenciei, iar Bilbao contra lui Getafe, pe 15 august.
Lamine Yamal era deja în Marbella atunci când Nico Williams a ajuns în oraș. Atacantul lui Bilbao s-a relaxat o perioadă acasă, apoi a venit în compania lui Yamal la vremea frumoasă din sudul Spaniei, pe litoralul Mării Mediterane.