Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale a României, este sigur că grupul tricolorilor care a făcut optimi la Euro are puterea de a califica România la Mondiale.
„Ne putem privi în ochi și putem să ne strângem mâinile”, a spus Stanciu
„Sigur că e greu! Toată lumea își dorea să ne continuăm drumul, să ajungem in sferturi. Cred că am început bine, 15-20 de minute, după a picat acel gol și, în mare, au controlat jocul. Iar ultimele două goluri au venit așa… era normal să lăsăm spații, să încercăm să egalăm și să trimite meciul în prelungiri. Să facem tot ce depinde de noi, pentru că nu mai conta darcă era 2-0 sau 3-0.
Sunt mândru de colegii mei, de oamenii din staff-ul echipei naționale, pentru că ceea ce am vorbit în dimineața meciului din Andorra, din acel moment am și făcut. Și mă refer la faptul că ieșim după fiecare meci fără regrete, lăsăm totul acolo, pe teren, ca la final să ne putem privi în ochi și putem să ne strângem mâinile. Astăzi am strâns mâna și adversarului pentru că au fost mai buni decât noi și meritau să câștie. Ne-am privit în ochi în vestiar pentru că știm că la acest euro toată lumea a făcut ce a depins de el să ajute echipa să aibă rezultate. Și cred că am făcut o treabă bună, pentru că au trecut 24 de ani de când am mai ieșit dintr-o grupă la un turneu final.
Vreau să le mulțumesc tuturor românilor! Jos pălăria pentru suporteri, pentru cei are au venit în Germania, pentru oamenii de acasă. Pentru ei jucăm, sper că le-am făcut o vară frumoasă!
Suntem conștienți că ceea ce va urma va fi și mai dificil, la anul, în preliminariile pentru Cupa Mondială. Cred eu că grupul ăsta are tot ce-i trebuie pentru a reuși să se califice la mondial!”, a declarat Nicolae Stanciu.