Apariție surprinzătoare la ceremonia de decernare a trofeului și a medaliilor de campioni a formației Manchester City.
Eliaquim Mangala, 27 de ani, fundașul împrumutat de Manchester City la Everton la jumătatea sezonului, a apărut la petrecerea de pe stadionul ”cetățenilor”. Mai mult de atât, Mangala a și primit o medalie de campion.
Mangala a fost împrumutat de City, în februarie, la Everton pentru care a prins două meciuri, în timp ce la Manchester evoluase în nouă partide. Conform regulamentului în vigoare din Premier League, fundașul a fost eligibil pentru a primi medalia, deoarece a depășit pragul de cinci meciuri impus de oficialii englezi.
Apariția lui Mangala pe stadionul lui City a stârnit o serie de reacții în rândul fanilor.