Marius Șumudică, tehnicianul român, antrenează în prezent la Al-Shabab. Se pare că acesta nu este sigur dacă va mai continua alături de formația arabă și din sezonul viitor.
Deși a reușit o calificare în optimile Ligii Campionilor Asiei, dar cu un loc 4 nesigur în campionat, Marius Șumudică și Al-Shabab ar putea continua pe drumuri diferite din vară.
„Nu pot să mă fac de rușine la antrenamente!”
„Din cauza decesului președintelui Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită a fost alături de Emirate și nu s-au jucat unele etape. Campionatul s-a amânat. Se încheie în iunie. Sunt negocieri. Nu sunt sigur dacă voi continua aici, dar cu siguranță voi rămâne în zona Golfului. (Sunt oferte de acolo?). Da, da. Cu siguranță rămân în această zonă.
Noi am făcut cât de bine am putut în Liga Campionilor și ne-am calificat în optimi. Suntem echipa cu cel mai bun punctaj în grupă, cu cele mai multe goluri marcate.
Pe cât posibil, încercăm să ne facem meseria, chiar dacă toată lumea spune că este un fotbal de rang mai scăzut, de nivelul 3. Este adevărat că vin jucători aflați pe final de carieră, dar, credeți-mă că eu și staff-ul pregătim antrenamente știind că îl vedem pe Ever Banega în fața noastră. Nu pot să mă fac de rușine la antrenamente”, a declarat Marius Șumudică, pentru DigiSport.
Ultima experiență în Liga 1 pentru Șumi, a fost cea de la CFR Cluj, unde a antrenat la începutul stagiunii actuale. Despărțirea sa de clubul ardelean a venit destul de repede și s-a lăsat cu un adevărat conflict.