Presa sportivă din Grecia anunță că internaționalul român Olimpiu Moruțan este noul jucător al echipei Aris Salonic, ocupanta locului 5 în Superliga elenă în sezonul trecut.
Conform sursei citate, clubul grec a ajuns la un acord final cu mijlocașul ofensiv român, care va semna un contract pe o perioadă de trei ani. Negocierile dintre părți s-au aflat într-un stadiu avansat în ultimele zile, iar încheierea procedurilor a fost întârziată doar de un document administrativ, rezolvat în cele din urmă.
Moruțan, în vârstă de 26 de ani, era sub contract cu Galatasaray, în timp ce fosta sa echipă, Ankaragücü, deținea un procent dintr-un viitor transfer. În sezonul precedent, fotbalistul a fost împrumutat în Serie B, la Pisa.
Versatil în atac, Moruțan poate juca atât ca mijlocaș ofensiv, cât și în banda dreaptă. Este apreciat pentru tehnica sa, viteza de execuție și pasele decisive, fiind considerat un jucător capabil să creeze constant ocazii de gol.
Grecii mizează pe aceste calități în încercarea de a întări compartimentul ofensiv și de a obține un parcurs mai bun în viitorul sezon.