Fotbal Extern· 2 min citire

Omul meciului în Arsenal Londra - Newcastle 3-2 a fost un jucător de doar 15 ani

Max Dowman

Max Dowman

Scris de Ion Gabriel Publicat: 27 iul. 2025, 22:45

Echipa engleză Arsenal Londra a învins duminică, la Singapore, scor 3-2, o altă formație engleză, Newcastle, într-un meci amical.

Dowman a a obținut penaltyul din care Odegaard a marcat golul victoriei

„Tunarii” au reușit a doua victorie din presezon, tot la limită. După 1-0 cu AC Milan, miercuri, Arsenal a întrecut duminică pe Newcastle, într-un meci înaintea căruia londonezii și-au prezentat noua achiziție, atacantul suedez Viktor Gyokeres.

„Coțofenele” au deschis scorul, în minutul 6, printr-un alt suedez, Anthony Elanga, aflat la primul său gol pentru noua echipă.

Arsenal a egalat în minutul 33, prin Mikel Merino, iar două minute mai târziu Alex Murphy a înscris în propria poartă și londonezii au intrat la pauză cu avantaj, 2-1.

Jacob Murphy a egalat pentru Newcastle, în minutul 58, pentru ca Mikel Arteta să îl introducă în joc, din minutul 60, pe puștiul de 15 ani Max Dowman – care reușise un meci bun și cu Milan, când evoluase 20 de minute.

Dowman a jucat foarte bine și a obținut un penalti, din care Odegaard a marcat golul victoriei, în minutul 84.

Dowman a fost declarat de site-ul sofascore omul meciului, primind nota 7,5. Arsenal s-a impus cu 3-2 în fața celor de la Newcastle și se pregătește pentru următorul test, cu Tottenham, joi, 31 iulie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News