Opt echipe rămase în cursa pentru trofeul Champions League: Cum arată lista favoritelor
Champions League
Opt echipe au rămas în cursa pentru câștigarea Champions League, cel mai important trofeu pe care un club îl poate obține într-un sezon de cupe europene. Competiția a ajuns în sferturile de finală, fază care programează dueluri de cinci stele ca Manchester City - Bayern Munchen și Real Madrid - Chelsea.
Programul sferturilor de finală
11 aprilie, de la ora 22:00
Benfica Lisabona - Inter Milano
Manchester City - Bayern Munchen
Returul se va disputa pe 19 aprilie.
12 aprilie, de la ora 22:00
Real Madrid - Chelsea
AC Milan - Napoli
Returul se va disputa pe 18 aprilie.
Semifinalele vor fi următoarele:
AC Milan / Napoli - Inter / Benfica
Real Madrid / Chelsea - Manchester City / Bayern Munchen
Lista favoritelor la câștigarea Champions League
Manchester City este în continuare principala favorită la câștigarea Champions League, chiar dacă va avea un duel foarte dificil în sferturile de finală contra lui Bayern Munchen. Agențiile de pariuri online îi oferă lui City cota 3.25 să câștige trofeul, în timp ce rivala ei din sferturi, Bayern Munchen, are cota 4.50, la fel ca Napoli, revelația acestui sezon din Serie A. Câștigătoarea din ediția precedentă, Real Madrid, e a patra favorită cu cota 8.00 și este urmată de Chelsea Londra (cota 14.00), Benfica Lisabona (cota 15.00), Inter Milano (cota 15.00) și AC Milan (cota 21.00).
Manchester City caută primul trofeu Champions League din istorie
Manchester City vine după mai bine de un deceniu de investiții masive, însă până acum nu a reușit să câștige primul Champions League. Cel mai bun rezultat de până acum l-a obținut în 2021, când a pierdut finala disputată contra celor de la Chelsea Londra. Anul trecut, echipa a fost eliminată în semifinale de Real Madrid, după două dueluri foarte spectaculoase. În această ediție, City a câștigat o grupă din care au mai făcut parte FC Sevilla, Borussia Dortmund și FC Copenhaga, iar în optimile de finală a trecut de Leipzig, după ce a obținut și o victorie cu 7-0.
Bayern Munchen, a doua favorită la câștigarea trofeului, are șase titluri în Champions League. Ultimul a fost obținut în 2020, după ce a reușit să o învingă pe PSG cu 1-0. De atunci, nemții au fost eliminați în sferturile de finală în 2021 de PSG, iar anul trecut au pierdut în aceeași fază a competiției contra spaniolilor de la Villarreal. În actuala ediție, Bayern a obținut șase victorii din șase meciuri în faza grupelor, unde le-a avut adversare pe Inter Milano, FC Barcelona și Viktoria Plzen. Apoi au urmat cele două meciuri din optimile de finală contra lui PSG, pe care nemții le-au câștigat tur-retur, cu 1-0 și 2-0. Formația bavareză arată astfel o formă foarte bună, care îi dă speranțe mari că poate câștiga al șaptelea titlu de Champions League din palmares.
Napoli este văzută și ea cu a doua șansă la câștigarea Champions League și poate fi considerată surpriza sezonului în fotbalul continental. Conduce detașat în clasamentul din Serie A și se pregătește de câștigarea titlului. În paralel, echipa are un parcurs foarte bun și în Champions League. A terminat pe primul loc într-o grupă din care au mai făcut parte Liverpool, Rangers și Ajax Amsterdam, iar în optimile din Champions League a obținut două victorii lejere cu Eintracht Frankfurt, scor 3-0 și 2-0. Pe Napoli o așteaptă un duel cu AC Milan în sferturile de finală din Champions League, o echipă pe care o cunoaște foarte bine și de care poate trece. În aceste condiții, fanii lui Napoli visează frumos în sezonul actual.
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























