Fotbal Extern· 2 min citire

Panică la CSKA Sofia înaintea meciului cu Sepsi: „Întâlnim cel mai dificil adversar posibil”

CSKA Sofia

CSKA Sofia

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 26 iul. 2023, 20:04

Sepsi Sf. Gheorghe debutează joi, la ora 20:00, în actuala ediție a Conference League.

„Întâlnim cel mai dificil adversar posibil”, a spus antrenorul lui CSKA Sofia, referindu-se la Sepsi

Deținătoarea Cupei României joacă în deplasare, cu echipa bulgară CSKA Sofia. Returul este programat pe 3 august, la Sfântu Gheorghe, de la aceeași oră.

Antrenorul grupării din capitala Bulgariei, Sasa Ilic, atrage atenția că Sepsi este cel mai dificil adversar care putea fi repartiuzat în urma tragerii la sorți.

„Vom avea parte de un meci foarte dificil pentru că întâlnim un adversar puternic. Sepsi este o echipă disciplinată, omogenă. Acesta este marele avantaj al lotului lor. Totuși, suntem CSKA și vrem să ne calificăm.

Am văzut multe meciuri ale lui Sepsi și știm ce ne așteaptă. Noi avem foarte multe ocazii de a marca, însă problema este că nu reușim să le fructificăm.

Jucătorii trebuie să înțeleagă că întâlnim cel mai dificil adversar posibil de la tragerea la sorți. Ei trebuie să dea totul pentru calificare. Sper că fanii vor umple stadionul și ne vor ajuta”, a spus antrenorul Sasa Ilic, potrivit Sportal.

Dacă va elimina CSKA Sofia, Sepsi va juca în turul 3 preliminar cu echipa care câștigă dubla Torpedo Kutaisi (Georgia) – Aktobe (Kazahstan).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News