Fotbal Extern· 1 min citire

Pantilimon nu revine în Liga 1! Portarul a semnat cu o echipă din Turcia

pantilimon

pantilimon

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 sept. 2020, 19:02

Portarul Costel Pantilimon (33 de ani) a semnat un contract cu echipa turcă de primă ligă Denizlispor, unde a mai jucat Cristi Săpunaru.

Pantilimon a venit la Denizlispor de la Nottingham Forest, club la care era legitimat din iulie 2018. În a doua parte a sezonului 2019/2020, portarul român a jucat la Omonia Nicosia, sub formă de împrumut.

Costel Pantilimon a semnat un contract pe un sezon cu Denizlispor, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.

Pantilimon

“Prima impresie a fost extraordinară. Îmi place să lucrez cu astfel de oameni, au fost foarte amabili de la început, sunt profesioniști, așa că pentru mine a fost o decizie ușoară. Am venit aici ca să joc fotbal, ca să ajut echipa să își atingă obiectivele. Este o plăcere reală să fiu aici. Am vorbit cu mulți, sunt mulți români în Turcia. Am vorbit cu Săpunaru, a spus lucruri frumoase despre club. Sunt bucuros și abia aștept să încep aici”, a declarat Pantilimon la prezentarea oficială.

27 de selecții la echipa națională a strâns Costel Pantilimon, care a mai jucat pentru Poli Timișoara, Manchester City, Sunderland, Watford, Deportivo la Coruna, Nottingham Forest și Omonia Nicosia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News