Tehnicianul francez Patrick Vieira a semnat duminică prelungirea contractului său cu gruparea italiană Genoa, patronată de românul Dan Șucu
Vieira va conduce pe Genoa până în 2027
„Sunt foarte mândru de ceea ce am construit și realizat, toți împreună. După ultimul meci de la Bologna, am rămas în contact permanent cu clubul și conducerea pentru a analiza acest sezon și a ne pregăti cât mai bine pentru următorul.
Sunt fericit la Genova. Prelungirea relației noastre a fost lucrul firesc de făcut, nu a durat mult timp să găsim un teren comun și să finalizăm actele.
Acum este timpul să ne bucurăm de vacanță, dar vom continua să lucrăm în culise pentru a ne pregăti pentru începutul sezonului viitor”, a declarat Patrick Vieira.
Genoa a terminat sezonul din Serie A pe locul 13, salvându-se de la retrogradare.