Fotbal Extern· 2 min citire

Pe urmele lui Dănuț Lupu și Lucian Sânmărtean! Un român a semnat pe 2 ani cu Panathinaikos Atena

Cristi Ganea

Cristi Ganea

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 14 iun. 2022, 19:39

Echipa greacă Panathinaikos Atena a anun țat, pe contul de instagram, aducerea lui Cristi Ganea, fost jucător la Viitorul, Athletic Bilbao. El a evoluat în sezonul trecut tot în Grecia, la Aris Salonic.

Cristi Ganea a ales să joace la Panathinaikos Atena pentru suporteri

Jucătorul care pe 24 mai a împlinit 30 de ani a semnat un contract valabil pe doi ani cu celebra formație din Grecia. El a mai fost dorit, în această vară, de Rapid și Hapoel Beer Sheva.

„Am ales acest club și pentru că am jucat cu Aris pe stadionul lui Panathinaikos și am văzut ce fani frumoși au. E o nouă provocare pentru mine, îmi doream să rămân în campionatul Greciei și să demonstrez că pot juca la cel mai înalt nivel”, a declarat Cristi Ganea.

Cristi Ganea a avut la Aris Salonic 2 ani plini de provocări

Cristi Ganea și-a anunțat depărțirea de Aris Salonic duminică. „Acest capitol de 2 ani s-a încheiat. 2 ani plini de provocări, intensitate, momente bune și, totodată, unele foarte dificile.

Mulțumesc tuturor celor din Aris, în special colegilor mei, antrenorilor și fanilor mei pentru că m-au acceptat în acești doi ani și m-au făcut să mă simt parte din grup și oraș.

Din acești 2 ani foarte intensi, aleg să păstrez amintirile bune și prieteniile bune pe care le-am făcut.

Sper să pot fi amintit ca o persoană care a fost întotdeauna respectuoasă, profesionistă și care a dat întotdeauna tot ce am putut pentru ca echipa să își atingă obiectivele.

Multumesc Aris!!!

Multumesc Salonic!”, a scris Cristi Ganea pe Instagram.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News