Manchester City a pierdut pentru prima dată pe propriul teren împotriva celor de la Liverpool în mandatul lui Pep Guardiola (scor 0-2), dar cu toate acestea tehnicianul iberic se declară mulțumit de prestația elevilor săi.
Salah (14) și Szoboszlai (37) au decis meciul de pe Etihad.
„Am făcut un meci bun. Nu am niciun regret, am jucat bine. Clubul are un viitor strălucitor la orizont. Acești tineri care au jucat astăzi reprezintă viitorul echipei.
Nu ar fi corect față de ceilalți jucători să spunem că acest eșec putea fi evitat dacă l-am fi avut pe Haaland în teren. Puteam să tratăm mai bine ocaziile pe care le-am avut, dar în linii mari ne-am descurcat bine.
În jocul aerian nu am avut nicio șansă în fața celor de la Liverpool. Ne-a lipsit ultima pasă de fiecare dată, în rest totul a mers așa cum am plănuit.
Liverpool s-a apărat foarte bine, mai ales în repriza a doua. Chiar și Salah a coborât mai mult azi, și-a ajutat mai mult colegii decât a făcut-o în alte meciuri”, a declarat Pep Guardiola.