Ciprian Tătărușanu (34 de ani) s-a înțeles cu AC Milan din Serie A și urmează să semneze o înțelegere pe trei ani cu gruparea din „Cizmă”.
Rudi Garcia, tehnicianul echipei de fotbal Olympique Lyon, a confirmat faptul că „Tătă” este în așteptarea unui transfer.
„Kenny (Tete) este în așteptarea transferului, ca și Tătărușanu”, a afirmat Rudi Garcia într-o conferință de presă. „Pierdem un profesionist excelent odată cu plecarea lui Tărărușanu”, a adăugat antrenorul lui Lyon.
Tătărușanu va lupta pentru titularizare la AC Milan cu Gianluigi Donnarumma. Portarul naționalei României nu se află la prima experiență în Serie A. Acesta a mai apărat poarta Fiorentinei în perioada 2014-2017.