Fotbal Extern· 1 min citire

Pierdere imensă pentru Barcelona! Eroul catalanilor va rata returul cu Inter și derby-ul de titlu contra lui Real Madrid

FC Barcelona

FC Barcelona

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 1 mai 2025, 23:00

Jules Kounde s-a accidentat în prima repriză a partidei dintre Barcelona și Inter (3-3), turul semifinalei din UEFA Champions League. Presa spaniolă a dezvăluit diagnosticul primit de apărătorul francez, dar și perioada pe care acesta o va petrece în afara terenului.

Pierdere uriașă pentru Barcelona

Spre finalul primei reprize a meciului dintre Barcelona și Inter, Jules Kounde s-a întins pe gazon și a cerut să fie schimbat, după ce a suferit o accidentare.

Eric Garcia a intrat pe teren în locul apărătorului francez și a evoluat pe postul de fundaș dreapta până la finalul jocului, iar, cel mai probabil, Hansi Flick îl va titulariza pe acel post în următoarea perioadă.

Conform Mundo Deportivo, Kounde a suferit o leziune distală la bicepsul femural al piciorului stâng și va lipsi timp de cel puțin două săptămâni.

Așadar, francezul va rata manșa secundă contra lui Inter, dar și derby-ul cu Real Madrid de pe 11 mai. Acesta a fost eroul Barcelonei în finala Copa del Rey contra marii rivale, marcând golul de 3-2 în prelungiri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News