Fundașul brazilian Thiago Silva va fi indisponibil până la șase săptămâni din cauza unei accidentări la ligamentele genunchiului.
Thiago Silva are afectate ligamentele genunchiului stâng
El s-a accidentat în minutul 19 al meciului de duminică împotriva lui Tottenham (pierdut de Chelsea cu 0-2). După un duel aerian, Harry Kane a căzut pe piciorul căpitanului lui Chelsea, iar acesta a fost înlocuit imediat cu Wesley Fofana.
Oficialii clubului Chelsea au anunțat că jucătorul a fost supus unor investigații medicale pentru a cunoaște cu exactitate gravitatea leziunii.
„Rezultatele examenului RMN au confirmat că Thiago și-a afectat ligamentele genunchiului și va lucra cu echipa medicală pentru restabilirea sa cât mai rapidă”, a informat gruparea.
Potrivit ziarului The Guardian, fotbalistul brazilian va sta departe de gazon „aproximativ șase săptămâni” și ar urma să rateze următoarele șapte meciuri ale lui Chelsea, inclusiv returul optimilor de finală din Liga Campionilor cu Borussia Dortmund, programat pe 7 martie. În tur, echipa germană s-a impus pe teren propriu cu 1-0.