Pleacă Zidane de la Real Madrid? "Nu știu ce va fi la final!"

zidane
Zinedine Zidane a avut parte de un sezon istovitor la Real Madrid. Francezul a reușit să revină în lupta pentru titlu, este în semifinalele UEFA Champions League, însă ar putea pleca la finalul stagiunii.
La finalul anului trecut, francezul era sub o presiune uriașă. Real a trecut de grupele Champions League după ce a început campania cu două înfrângeri, iar în La Liga campioana era la 13 urme în urma liderului Atletico în decembrie.
sursa foto: Profi Media Images
Revenit în lupta pentru titlu și calificat în semifinalele UEFA Champions League, Zidane dă semne că presiunea l-a istovit, iar la finalul sezonului ar putea părăsi gruparea madrilenă.
"Sunt preocupat de ceea ce vom face acum. Nu știu ce va fi la final, peste o lună, peste două luni, la final. O luăm zi cu zi, să terminăm bine sezonul, suntem în acest proiect și vom vedea, vom vorbi despre viitor, despre ce va face clubul, despre ce se va întâmpla. Deocamdată ne concentrăm pe fiecare zi și pe următorul meci, de exemplu" - a explicat antrenorul lui Real înaintea duelului cu Betis.
După partida cu andaluzii, Real va întâlni Chelsea în semifinalele UEFA Champions League. Zidane nu se teme de o eventuală răzbunare a UEFA după ce Florentino Perez a inițiat proiectul Superligii Europei. Nici discuția cu privire la o posibilă sancțiune împotriva cluburilor nu l-a îngrijorat pe francez.
"Este ilogic. În cele din urmă avem dreptul să jucăm în Liga Campionilor, este o chestiune absurdă în care nu voi intra. Ne vom pregăti să jucăm semifinalele, este clar. Nu sunt deloc îngrijorat, ne pregătim de campionat, apoi de o semifinală pentru care nu-mi fac griji. S-au spus multe lucruri despre această chestiune, iar în cele din urmă vom juca semifinala de Liga Campionilor fiindcă avem dreptul să o jucăm și arbitrul care este pe teren o va face, ca întotdeauna, pentru binele fotbalului" - a spus Zidane.
Cu Betis, Real nu îl va avea la dispoziție pe Toni Kroos, însă în lot vor reveni Luka Modric și Eden Hazard.
Real este la trei puncte în urma liderului Atletico Madrid. "Albii" au reușit o singură dată în ultimii 30 de ani să câștige două titluri consecutive în La Liga.
CITEȘTE ȘI: Florentino Perez s-a repliat imediat! “Parcă am fi aruncat o bombă atomică!”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























