Internaționalul chilian Alexis Sanchez va părăsi clubul italian de fotbal Inter Milano la finalul acestui sezon, când contractul său cu gruparea "nerazzurra" va ajunge la final, anunță jurnalistul Fabrizio Romano, specializat în mișcările de pe piața transferurilor.
Atacantul în vârstă de 35 de ani, a stat în umbra duo-ului Lautaro Martinez - Marcus Thuram în actuala ediție din Serie A, dominată cu autoritate de Inter, care și-a trecut în palmares al 20-lea "scudetto".
Sanchez a înscris doar patru goluri în acest sezon în tricoul milanezilor, două dintre ele în Liga Campionilor.
În sezonul precedent, Alexis Sanchez a marcat 18 goluri pentru echipa franceză Olympique Marseille.
Mijlocașul italian Stefano Sensi va pleca la rândul său de la Inter Milano în această vară, după ce transferul său la Leicester City a eșuat în ultima zi de mercato, în luna ianuarie.