Fotbal Extern· 2 min citire

Premier League: Arsenal a învins pe Bournemouth în al șaptelea minut al prelungirilor, scor 3-2

Premier League

Premier League

Scris de Dan Istratie Publicat: 4 mar. 2023, 21:15

Echipa engleză Arsenal Londra a învins greu sâmbătă, pe teren propriu, formația Bournemouth, scor 3-2, cu un gol marcat în minutul 90+7.

Arsenal a avut un meci dificil pe Emirates Stadium, cu Bournemouth, în etapa a 26-a din Premier League. Oaspeții, care ocupă penultimul loc în clasament, au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Philip Billing, în primul minut, și Marcos Senesi, în minutul 57. Londonezii au egalat în numai opt minute. Mai întâi a a înscris Thomas Partey (min. 62), apoi a egalat Ben White (min. 70), din pasa lui Reiss Nelson. Același Reiss Nelson a înscris golul victoriei gazdelor în minutul 90+7, cu un șut cu piciorul stâng.

Victoria o păstrează pe Arsenal în postura de lider al Premier League, cu 63 de puncte, cu cinci mai multe decât ocupanta locului secund, Manchester City.

Rezultatele înregistrate sâmbătă, în etapa a 26-a din Premier League:

Arsenal Londra – Bournemouth 3-2 (Partey 62, Ben White 70, Reiss Nelson 90+7 / Billing 1, Senesi 57);

Aston Villa – Crystal Palace 1-0 (Joachim Andersen 27 autogol);

Brighton – West Ham United 4-0 (Mac Allister 18 penalti, Veltman 51, Mitoma 69, Welbeck 89);

Chelsea – Leeds United 1-0 (Chilwell 53);

Wolverhampton – Tottenham 1-0 (Adama Traore 82).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News