Fotbal Extern· 1 min citire

Premier League: Chelsea a învins pe Crystal Palace, scor 3-1, cu două goluri marcate în prelungiri

Premier League

Premier League

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 13 feb. 2024, 08:03

 

Echipa engleză Chelsea a învins luni seara, în deplasare, scor 3-1, pe Crystal Palace, în cadrul etapei a 24-a din Premier League. Gallagher a înscris o dublă pentru învingători, iar Chelsea a înscris de două ori în prelungiri.

Jefferson Lerma a înscris pentru gazde, în minutul 30, iar elevii lui Mauricio Pochettino au reușit să egaleze imediat după startul reprizei secunde, prin Conor Gallagher. Același Gallagher a înscris golul de 2-1, cu un șut frumos, din pasa lui Cole Palmer, în minutul 90+1. Echipa lui Roy Hodgson a căzut și Enzo Fernandez a făcut 3-1 din pasa aceluiași Cole Palmer, trei minute mai târziu.

Acesta a fost și scorul final al partidei de pe Selhurst Park, prima victorie după două înfrângeri consecutive pentru Chelsea, care este pe locul 10, cu 34 de puncte. Crystal Palace se află pe locul 15, cu 24 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News