Fotbal Extern· 1 min citire

Premier League: Tottenham – Nottingham Forest 1-2

Premier League

Premier League

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 22 apr. 2025, 08:30

 

Echipa engleză Nottingham Forest a învins luni seara, în deplasare, scor 2-1, formația londoneză Tottenham, în etapa a 33-a din Premier League.

„Pădurarii” au controlat jocul în prima repriză, deschizând scorul în minutul 5, prin Elliot Anderson, și majorându-l în minutul 16, când a marcat Chris Wood. Tot Wood a mai avut un gol anulat de VAR, în minutul 11, și se părea că Tottenham va suferi o înfrângere usturătoare. Gazdele au reușit însă să blocheze acțiunile ofensive ale vizitatorilor și chiar să reducă din diferență, prin Richarlison, în minutul 87, iar la final Tottenham – Nottingham Forest a fost 1-2.

Echipa lui Nuno Espirito Santo își păstrează locul al treilea, unde o plasează cele 60 de puncte obținute până acum, în timp ce londonezii se află la a patra înfrângere în ultimele cinci meciuri de campionat, ocupând locul al 16-lea, cu 37 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News