Dan Șucu a devenit patron al grupări din Serie A, după ce a plătit 40 de milioane de euro și a preluat 77% din acțiuni.
Imediat după anunțul oficial făcut de ”Grifoni” a apărut informația potrivit căreia Ianis Hagi (26 de ani) ar putea ajunge sub comanda lui Patrick Vieira.
”Hagi s-ar putea adapta nevoilor celor de la Genoa”
Despre această posibilitate au vorbit și jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport, care sunt convinși că ”Prințul” s-ar integra excelent în Serie A.
”Piața din ianuarie ar putea începe cu Ianis Hagi, 26 de ani, fiul lui Gheorghe, care joacă în prezent la Glasgow Rangers, dar cu un trecut de un an și jumătate (era 2016) la Fiorentina, unde a bifat însă doar două apariții.
Un profil care, deja la nivel tactic, s-ar putea adapta nevoilor celor de la Genoa, având în vedere că s-a născut ca mijlocaș ofensiv, dar din scurta sa perioadă italiană fusese folosit ca extremă, fie dreapta, fie stânga. Roluri în care Genoa a trebuit să adapteze jucătorii pe care îi are în acest moment”, a notat cotidianul ”roz”.