Gianni Infantino, președintele FIFA, a declarat miercuri că este ''regretabil'' faptul că arbitrul somalez Omar Artan, care urma să arbitreze la Cupa Mondială de fotbal 2026 din Statele Unite, Mexic și Canada, a fost expulzat de autoritățile americane.
Omar Artan a fost desemnat Arbitrul African al Anului în 2025
''Este regretabil ce i s-a întâmplat, dar noi nu controlăm totul'', a spus președintele FIFA, într-o conferință de presă la Ciudad de Mexico, în ajunul deschiderii turneului final (11 iunie - 19 iulie). ''Încercăm întotdeauna să găsim soluții, dar trebuie să respectăm faptul că nu suntem regii lumii care pot conduce guvernele și forțele de poliție; suntem o organizație sportivă'', a adăugat elvețianul.
Arbitrului somalez Omar Artan, în ciuda faptului că deținea o viză de Statele Unite, i-a fost refuzată intrarea sâmbătă la sosirea sa pe aeroportul din Miami, iar FIFA a anunțat apoi că nu va arbitra la acest turneu.
Desemnat Arbitrul African al Anului în 2025, Omar Artan, în vârstă de 34 de ani, s-a numărat printre cei 52 de arbitri selectați de FIFA pentru Cupa Mondială din 2026.
Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a declarat pentru AFP marți seară că arbitrul are ''legături cu persoane suspectate că aparțin unor organizații teroriste'', ceea ce îl face ''neeligibil pentru intrare'' în Statele Unite.
Cazul a stârnit indignare în Somalia și a scos în evidență tensiunile semnificative din jurul politicii stricte de imigrație a Statelor Unite.
Conform imaginilor difuzate de presa locală, zeci de oameni - inclusiv fani, jurnaliști și oficiali - l-au așteptat pe arbitru la revenirea pe Aeroportul internațional Aden Adde din capitala Mogadishu. El urma să devină primul somalez din istorie care arbitrează un meci la Cupa Mondială.