Massimo Ferrero (67 ani), președintele vulcanic al Sampdoriei, a făcut un pariu incredibil. Acesta a anunțat că se va tunde dacă echipa sa o va învinge pe Juventus în următorul meci din Serie A.
Sampdoria are o formă extrem de bună și se află pe locul 5 în Serie A. Echipa a pierdut 5 partide și a remizat tot de atâtea ori, iar restul au fost victorii. Juventus este neînvinsă în acest sezon, iar miracolul s-ar putea întâmpla în următorul meci, când echipa lui Ferrero merge în deplasare la ''Bătrâna Doamnă''.
Ultima oară când Sampdoria a învins-o pe Juventus a fost în ianurie 2013, scor 2-1.
"Am părul lung, mereu l-am purtat astfel. Dar dacă o batem pe Juventus, mi-l voi tăia. O să-mi fac freza ca Nainggolan." a anunțat Ferrero.