Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a recunoscut că nu totul a fost perfect pentru suporteri la finala Ligii Campionilor, care s-a disputat la Istanbul, informează The Guardian.
“Au demonstrat că UEFA a învățat din greșelile din trecut”, însă a adăugat: “Suntem conștienți că la Istanbul nu a fost totul perfect și categoric nu subestimez problemele întâmpinate de unele persoane.
Dar hai să continuăm să muncim împreună pentru a îmbunătăți ce putem îmbunătăți. Mă gândesc în special la transport, la înțelegerea mai bună a primirii suporterilor cu handicap și a accesului la apă și la toalete pentru toată lumea. Vă asigur că finala LC de anul viitor, de pe Wembley, și Euro 2024 vor fi o experiență unică pentru suporteri”.