Mijlocașul român Valentin Mihăilă a fost titular la Parma în primul meci de pregătire din această vară, remiza cu Sampdoria, scor 1-1.
Valentin Mihăilă a fost înlocuit la pauza meciului cu Sampdoria
Parma, care forțează o nouă promovare în Serie A, a jucat într-un sistem 4-2-3-1, iar Mihăilă a fost folosit în banda stângă de către antrenorul Fabio Pecchia.
Parma a deschis scorul în minutul 34, prin Stanko Juric. Sampdoria, care evoluează în Serie A, a egalat în minutul 51, prin Mehdi Pascal Leris.
Valentin Mihăilă a fost înlocuit la pauză cu Adrian Benedyczak, care, la rândul lui, a lăsat locul în minutul 75 lui Giacomo Marconi, un puști care pe 1 august împlinește 17 ani.
Valentin Mihăilă a ieșit de multe ori în evidență
Potrivit parmalive.com, mijlocașul român a fost foarte activ și a primit nota 6 pentru evoluția sa.
„Multe sclipiri din partea mijlocașului român. A ieșit de multe ori în evidență, chiar dacă n-a luat mereu decizia corectă, să șuteze sau să centreze. S-a mișcat foarte bine, deși a revenit recent la echipă”, a scris sursa citată.
Mihăilă are contract cu Parma până în vara anului 2025. El a fost împrumutat în ianuarie 2022 la Atalanta, dar n-a reușit să se impună, iar echipa din Bergamo n-a activat opțiunea unui transfer definitiv.
Al doilea român de la Parma, Dennis Man, n-a fost inclus în lot pentru această partidă.