Procesul unor ultrași de la Inter și AC Milan, într-un caz de șantaj mafiot, a început la Milano

san-siro-ac-milan
Procesul a șaisprezece suporteri ai cluburilor de fotbal Inter Milano și AC Milan, suspectați de șantaj în beneficiul mafiei calabreze, a început marți la Milano (nordul Italiei).
Audierile în acest caz, cunoscut în Italia sub numele de „Doppia Curva”, ( „dublă curbă”), cu referire la tribunele stadionului din care ultrasii își încurajează echipa, se desfășoară cu ușile închise, într-o cameră buncăr adiacentă impunătoarei închisori San Vittore din Milano.
Arestați la 30 septembrie în urma unei anchete care a durat mai multe luni și care a implicat infiltrarea, supravegherea video și ascultarea telefoanelor, cei șaisprezece inculpați sunt suspectați că au pus la punct un sistem de extorcare de fonduri în interiorul și în jurul legendarului stadion San Siro în beneficiul mafiei calabreze. Potrivit Parchetului din Milano, în zilele de meci, aceștia cereau comisioane de la vânzătorii de băuturi și sandvișuri și obțineau profituri uriașe din revânzarea ilegală de bilete și din gestionarea parcărilor.
Printre cele șaisprezece persoane judecate se numără Renato Bosetti, șeful principalului grup ultra de la Inter Milano, campioana în exercițiu a Italiei și actualul lider al Serie A.
După asasinarea lui Antonio Bellocco, Bosetti a preluat controlul asupra „Curva Nord”, colțul nordic al stadionului San Siro, unde se adună ultrașii lui Inter.
La 4 septembrie 2024, Bellocco, moștenitorul uneia dintre cele mai puternice familii ale mafiei calabreze, 'Ndrangheta, a murit din cauza a 21 de lovituri de cuțit aplicate de Andrea Beretta, unul dintre liderii ultras ai lui Inter Milano, după o altercație în fața unei săli de sport din suburbiile orașului Milano.
Potrivit anchetei, Beretta negocia o alianță cu Bellocco pentru a împiedica alte grupări criminale să pătrundă înăuntru. Într-o conversație înregistrată de poliție, lui Bellocco i se spune: „Fă ceea ce trebuie să faci, compatrioții tăi (alte familii calabreze, n.r.) trebuie să stea departe”.
În octombrie 2022, un lider ultras murise deja. Vittorio Boiocchi, fost lider al Curva Nord, a fost împușcat mortal în fața casei sale, o crimă ai cărei autori nu au fost încă demascați.
El se lăuda că câștiga 80 000 de euro pe lună, sume care nu apar în actul de acuzare în acest caz. Procesul se desfășoară în conformitate cu procedura „rito abbreviato”, care prevede reducerea pedepselor cu o treime în caz de condamnare.a
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























