Maroc – Portugalia și Franța – Anglia sunt meciurile de azi, la finalul cărora vom afla ultimele doupă semifinaliste ale Campionatului Mondial din Qatar.
Franța și Anglia s-au întâlnit de 31 de ori în istorie, dar numai de două ori la CM
Surpriza competiției este Maroc, prima națională arabă care atinge această fază a întercerii și care a egalat cea mai bună performanță a unei selecționate africane la Cupa Mondială.
Naționala pregătită de Walid Regragui a câștigat Grupa F după ce a remizat cu Croația și a învins Belgia și Canada. În optimi a eliminat Spania, la lovituri de departajare.
În sferturi va întâlni Portugalia. Meciul începe la ora 17:00 și se joacă pe Al Thumama Stadium din Doha.
„Am realizat deja lucruri extraordinare, dar credem că nu este suficient, vrem să mergem mai departe. Noi am arătat deja că toți analiștii au greșit când au vorbit de șansele Belgiei și Spaniei. Toți au crezut că vom pierde împotriva acestor echipe”, a declarat Regragui.
„Nu ascundem că suntem obosiți. Dar când ajungi atât de departe în turneu, trebuie să te bazezi pe toți cei din echipă. Deci, dacă Nayef nu poate juca, atunci altcineva va trebui să-i ia locul. Nu vom căuta scuze, suntem aici într-o misiune”, a mai spus el.
De partea cealaltă, nu ar fi exclus ca selecționerul Portugaliei să-l lase, din nou, pe banca de rezevre pe Cristiano Ronaldo, având în vedere că fără el în teren naționala lusitană a zdrobit Elveția în optimi, adiministrându-i un sec 6-1.
Al doilea meci al serii este Franța – Anglia. Partida de pe Al Bayt Stadium din Al Khor începe la ora 21:00.
Cele două echipe au fost adversare până acum de 31 de ori în meciuri oficiale sau amicale. La Campionatul Mondial s-au întâlnit doar de două ori, victoria revenind de fiecare dată Angliei: 2-0 (a marcat Hunt în minutele 39 și 76) în Grupa A, în 1966, când a și câștigat titlul mondial, și 3-1 (Robson 1, 67, Mariner 83 / Soler 26) în Grupa D, în 1982. A fost meciul în care Bryan Robson a marcat al patrulea cel mai rapid gol din istoria competiției, în secunda 27.