Lionel Messi este noul jucător al celor de la PSG, după ce a semnat un contract valabil pe două sezoane cu echipa pregătită în acest moment de către Pochettino.
Aducerea lui Leo Messi pe Parc des Princes a fost o dorință foarte mare din partea parizienior, care l-au ,mai ofertat pe starul argentinian la începutul anului.
Nasser al-Khelaifi, președintele lui PSG, a declarat că în iarnă a făcut o propunere pentru Leo Messi în valoare de 600 de milioane de euro cu un contract valabil pe patru sezoane.
,,Am făcut patru transferuri gratuite. Valoarea acestor jucători este de minimum 400-500 de milioane de euro. Nu știu dacă știați asta, dar în ianuarie a fost o ofertă pentru Leo Messi de 600 de milioane de euro, un contract pe patru ani. Nu o să vă spun ce salariu era, dar vă puteți imagina cât am economisit?
Înainte de a semna cu Messi am făcut cercetări pentru a vedea nivelul comercial, interesul sponsorilor, ce putem face în acest sens. Sunt o mulțime care sunt gata să semneze prelungiri ale contractelor, chiar cu sume mărite. Dar vrem să calmăm puțin lucrurile, vom anunța în viitoarele săptămâni detaliile pe plan managerial și financiar.'', a declarat președintele lui PSG, pentru L'Equipe.