Clubul Paris Saint-Germain a anunțat că a obținut serviciile lui Gabriel Moscardo, jucător brazilian în vârstă de 18 ani.
Moscardo a semnat un contract valabil până în 2028 și urmează să rămână împrumutat la SC Corinthians până la finalul sezonului.
”Sunt foarte fericit că mă alătur echipei Paris Saint-Germain, este una dintre cele mai fericite zile din viața mea. Este un proiect cu jucători tineri și talentați. Abia aștept să mă alătur grupului și să cunosc întreaga echipă și staff-ul. Sper să câștig multe trofee sub culorile PSG și să îi fac fericiți pe fani”, a spus Gabriel Moscardo.