Fotbal Extern· 2 min citire

PSG este a doua finalistă a Ligii Campionilor, după 3-1 la general cu Arsenal

PSG

PSG

Scris de Ion Gabriel Publicat: 8 mai 2025, 00:39

Echipa franceză Paris Saint-Germain s-a calificat miercuri seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins în manșa secundă a semifinalelor, pe teren propriu, formația engleză Arsenal Londra, scor 2-1.

Adversara din ultimul act este Inter Milano

Arsenal a început meciul de la Paris plecând de la acel 0-1 înregistrat la Londra, în urmă cu o săptămână, și Declan Rice a trimis pe lângă poarta lui Donnarumma încă din minutul 3.

Portarul italian a intervenit foarte bine și la reluarea din careu a lui Martinelli, un minut mai târziu, iar în minutul 7 a respins șutul lui Odegaard.

Însă presiunea oaspeților a scăzut treptat și gazdele au avut prima mare ocazie prin Kvaratskhelia, în minutul 17, când mingea a lovit bara.

În minutul 27 Fabian Ruiz a înscris cu o bombă de la marginea careului și a deschis scorul. Două minute mai târziu Barcola a scăpat singur cu Raya, portarul tunarilor, dar nu l-a putut învinge pe acesta.

În partea secundă Donnarumma a avut o intervenție excelentă, în minutul 64, la șutul lui Bukayo Saka.

Vitinha a ratat un penalti pentru parizieni, în minutul 69, însă eleviilui Luis Enrique au înscris în minutul 72, prin Hakimi, care a făcut 2-0.

Arsenal a redus din diferență prin Saka, în minutul 76, și a presat în finalul meciului căutând și alte goluri însă PSG – Arsenal a fost 2-1 și parizienii s-au calificat în finala Ligii Campionilor, cu 3-1 scor la general.

În finală, PSG va înfrunta pe Inter Milano, aflată la a șaptea prezență în ultimul act al competiției, în timp ce echipa din capitala Franței va bifa a doua sa finală, după cea pierdută în 2020.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News